Amerindienii din sud-vestul Statelor Unite au topit gheața acumulată în tuburile de lavă pentru a face față perioadelor lungi de secetă.

 De peste 10.000 de ani, amerindienii (indienii nativi) care au trăit în zonele semi-aride din sud-vestul Statelor Unite ale Americii (SUA) au fost renumiți pentru societățile lor complexe, arhitectura unică și sistemele economice și politice timpurii. Dar supraviețuirea în ceea ce exploratorii spanioli au numit El Malpais, sau „ținutul pustiu” a necesitat ingeniozitate in accesarea resurselor de apă, fapt explicat acum pentru prima dată de către o echipă internațională condusă de prof. Bogdan P. Onac (Institutul Emil G. Racoviță, Universitatea Babeș-Bolyai) și din care au mai făcut parte cercetători din SUA și România.

Studiul publicat in prestigioasa revistă Scientific Reports, evidențiază modalitatea prin care amerindienii își obțineau apa de băut cu 2000 de ani în urmă.  Potrivit prof. Bogdan Onac, ”descoperirea a fost una neașteptată. Scopul inițial al echipei în cercetarea tuburilor de lavă din Parcul Național El Malpais (New Mexico) a fost de a colecta probe pentru reconstituirea paleoclimatului folosind depozite de gheață, care, datorită încălzirii globale se topesc încet, dar sigur.  Într-un dintre tuburile de lavă investigate, în care se mai păstrează un bloc de gheață perenă (precum cel din Ghețarul de la Scărisoara, dar mult mai modest), cercetătorii au descoperit acumulari de cărbune vegetal (mangal).  De la bun început am considerat că este un subiect interesant, dar numai după ce am găsit cărbune și funingine în carotele de gheață ne-am gândit să conectăm utilizarea gheții ca resursă de apă.  Primul pas a fost să trimitem probele de cărbune la un laborator pentru a obține vârsta lor exactă.  Rezultatele au arătat că primele incursiuni ale amerindienilor în peștera au fost făcute în jurul anului 150, ele continuând până prin 1400.  Se crede că intervalele secetoase au influențat strategiile de așezare și de subzistență, intensificarea agriculturii, tendințele demografice și migrația societăților amerindiene complexe care odată locuiau în sud-vestul SUA”.

Descoperirea cărbunelui din zăcămintele de gheață prezintă „dovezi de necontestat” pentru cel puțin cinci perioade majore de secetă, se arată în studiul publicat în Scientific Reports.  Cu toate că paleoclimatologii au identificat aceste perioade de secetă în studiile lor pe inelele de creștere ale copacilor și arheologii au bănuit că unele dintre potecile care traversează curgerile de lavă din El Malpais au legătură cu prezența depozitelor de gheață în peșteri, studiul de față aduce cea mai directă dovadă a exploatării atât de timpurii a gheții în scopul asigurării apei de băut in sud-vestul SUA.  Amerindienii au topit gheața din peșteri folosind vetre de foc, din jurul cărora apa era colectată, în perioada dintre anii 150 și 800, în recipiente din piele de animal (burduf), iar după anul 850, când ceramica a apărut în regiune, ei au trecut la folosirea acesteia.  De altfel, în apropierea punctului din care a fost extrasă una dintre carotele de gheață, cercetătorii au găsit un fragment dintr-un astfel de vas uitat acolo în jurul anului 1097, scos la lumină de topirea recentă a gheții.

„Această descoperire pune în lumină una dintre numeroasele interacțiuni om-mediu din sud-vestul Americii într-un moment în care schimbările climatice îi obligau pe oameni să găsească resurse de apă în locuri neașteptate”, a explicat prof. Bogdan Onac.  Din păcate, cercetătorii sunt intr-o luptă contra cronometru, deoarece încălzirea globală face ca gheața peșterii să se topească, ducând la pierderea datelor paleoclimatice și arheologice.  Pentru a continua cercetarea în tuburile de lavă înainte ca această arhivă geologică să dispară, prof. Bogdan Onac a obținut recent un grant de la National Science Foundation.

Din echipa de explorare și cercetare au mai făcut parte Dylan S. Parmenter, fost student masterand al profesorului Onac, Steven M. Baumann și Eric Weaver de la National Park Service, respectiv dr. Tiberiu B. Sava de la Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei din România.

Cercetarea a fost finanțată de National Park Service și National Science Foundation.