Duminica 22 Decembrie

Cine este clujeanul arestat pentru pornografie infantilă. MAN ROBERT TIBERIU e patronul unei firme de transport - FOTO



Un clujean a fost reținut de procurorii DIICOT pentru pornografie infantilă și trafic de minori, aecesta fiind apoi arestat preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit EVZ.ro, este vorba desrpe unul dintre dintre cei mai cunoscuți transportatori din Ardeal, Robert Tiberiu Man. Anchetatorii au stabilit că, timp de patru ani, bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a racolat și filmat copii, cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani, pe care îi transporta în diferite tabere ale unei fundații. Pedofilul îi filma în timp ce întreținea relații sexuale.

Din cercetările oamenilor legii a reieşit că, în perioada 2011 – 2014, cel în cauză ar fi recrutat şi adăpostit la domiciliul său mai mulţi minori, unde i-ar fi supus unor gesturi cu conotaţii sexuale în scopul producerii unor materiale pornografice. Totodată, acesta ar fi produs şi stocat astfel de materiale pe diverse suporturi.

De asemenea, în cursul anului 2014, prin intermediul unei reţele de socializare, bărbatul ar fi făcut propuneri indecente unui minor.

În urma percheziţiei efectuate ieri la domiciliul bărbatului, au fost descoperiţi şi ridicaţi suporţi optici, telefoane mobile şi înscrisuri, pentru probarea activităţii infracţionale, fiind pus în executare mandatul de aducere emis pe numele acestuia.

Bărbatul a fost dus în fața magistraţilor Tribunalului Cluj, iar aceștia au decis arestarea preventivă pentru 30 zile.

 

Comunicat de presa 07.01.2016

 

La data de 06.01.2016  procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului MAN ROBERT TIBERIU, în vârstă de 36 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă, racolare de minori în scopuri sexuale şi trafic de minori.

 

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada  2011 - 2015, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a recrutat mai mulţi minori având vârste cuprinse între 8 şi 16 ani şi  profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, precum şi prin oferirea de bani sau de alte foloase părinţilor acestora, i-a adăpostit la locuinţa sa situată pe raza comunei Floreşti, jud. Cluj, unde i-a supus mai multor gesturi cu conotaţii sexuale, în vederea producerii de materiale pornografice.

 

Totodată, s-a reţinut că în perioada 23.11.2014 – 30.11.2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul i-a propus unui minor în vârstă de 12 ani, prin intermediul unei reţele de socializare, să se întâlnească în vederea întreţinerii de relaţii sexuale.

 

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că minorii au fost recrutaţi de către  inculpatul Man Robert Tiberiu din tabere  organizate de către o fundaţia umanitară, fundaţie pentru care inculpatul efectua curse de transport.

 

Inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă.

 

Cercetările sunt continuate în cauză pentru documentarea întregii activități infracționale.

 

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj – Napoca.

 

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”.

 

Comentarii Facebook