Cine este interlopul din Cluj, prins la volan fără permis și lăsat liber. Acum a lăsat o familie în doliu! - FOTO


Autorul accidentului de la Căpușu Mare, de la finele lunii august, Ioan Aurel Covaciu, este acum cercetat și pentru ucidere din culpă, după ce una dintre victimele accidentului a murit, zilele trecute. 

Accidentul rutier din data de 23 august, de la Căpușu Mare, a fost comis de Covaciu, care conducea fără permis, a douăsprezecea oară în acest an. Unul dintre cei care se afla cu el în mașină a murit la spital. Este vorba despre un bărbat de 34 de ani. Alte 7 persoane au fost rănite grav, fiind salvate de medicii din Cluj. 

Cel care a murit în 6 septembrie este Alin Cuțitar, 34 de ani, din Căpușu Mic, pasager dreapta în mașina condusă de Ioan Aurel Covaci. Cei doi, alături de o femeie, se îndreptau spre Gilău pentru a ridica un tort de la o patiserie. În Căpușu Mare, din cauza vitezei și a carosabilului umed, mașina condusă de Covaci a derapat și a pătruns pe contrasens. Aici s-a lovit frontal de un alt autovehicul condus regulamentar.

Aurel Covaci a fost prins până la accident de 11 ori fără permis

Covaci nu are permis și a fugit de la fața locului, dar a fost prins de polițiști la circa 2 kilometri de locul accidentului, scrie InfoHuedin.ro

Acesta a mai fost prins fără permis ultima dată în luna mai, după ce a condus de 11 ori fără a avea carnet și a furat tot de atâtea ori. Judecătorii l-au lăsat liber în luna mai 2023, iar la puțin timp a băgat în spital 8 persoane, în accidentul de la Căpușu Mare.

loan Aurel Covaci a fost trimis în judecată la începutul anului 2023 pentru 11 fapte de conducere fără permis, 11 fapte de furt calificat și o faptă de conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare. Bărbatul de 37 de ani a mers la furat de 11 ori cu o mașină, deși nu deținea permis de conducere. Alături de un tânăr de 18 ani, ei au sustras panouri de cofrat tip Dokka. Cei doi au creat un prejudiciu de 16 mii de euro.

loan Aurel Covaci a fost arestat preventiv în februarie 2023 și eliberat la finalul lunii mai. în mai, Judecătoria Cluj-Napoca l-a condamnat pe bărbat la închisoare cu suspendare pentru cele 11 fapte de conducere fără permis, 11 fapte de furt calificat și o faptă de conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare. în luna mai, în fața instanței, Covaci a cerut o pedeapsă mai blândă și a arătat că se îndreaptă pentru că are în întreținere trei copii minori”, mai arată sursa citată. 

350131090_221877230605651_3676197128197959269_n.jpg

Acum, după accidentul din luna august, acesta va fi cercetat pentru conducere fără permis, părăsirea locului accidentului și ucidere din culpă. Covaciu are trei copii, dar nu s-a gândit deloc la consecințele faptelor sale. 

Căpușu Mare este renumit pentru faptul că rromii conduc fără permis, dar sunt tolerați de polițiști. Nu se știe din ce motiv!

Covaci are pe contul lui de Facebook multe clipuri în care conduce autoturismul în mod haotic, semn că nu se temea deloc de consecințe.

--------------------

UPDATE

Polițiștii clujeni infirmă faptul că ei ar fi știut că Aurel Covaci a condus fără permis și cineva l-ar fi scutit de dosare penale. Oamenii legii spun că acesta a fost prins fără permis numai în luna februarie 2023, când se întorcea de la un furt. Atunci a fost arestat pentru 30 de zile, dar, în luna mai, judecătorii au dat o pedeapsă cu suspendare în acest caz.

În dosarul privind furtul panourilor Dokka, folosite în construcții, se arată că Aurel Covaci a condus de 11 ori pe drumurile publice fără a avea permis, lucru care nu a însemnat mare lucru pentru judecătorul care l-a condamnat pe Covaci cu suspendare. Magistratul a fost convins de promisiunile bărbatului că se va îndrepta, având în vedere că are și 3 copii în întreținere.

Interlopul din Cluj, care a lăsat o familie în DOLIU, după un accident GRAV, fusese prins înainte fără permis, dar IERTAT de judecători

Comentarii Facebook