Duminica 22 Decembrie

CJ Cluj: Gazonul de pe Cluj Arena afectat în proporție de 5% de Festivalul UNTOLD

 

Consiliul Județean Cluj precizează că în urma festivalului Untold gazonul de pe stadionul Cluj Arena a fost afectat numai în proporție de 5%.

 

Potrivit constatărilor reprezentanților firmei care se ocupă de mentenanța gazonului, la finalul celor patru zile în care sute de mii de oameni au intrat în incinta stadionului, terenul a fost afectat în proporție de doar 5% din suprafața totală, astfel încât, în momentul de față, starea gazonului este una bună.

 

De asemenea, menționăm faptul că, din garanția percepută organizatorilor au fost deja schimbate porțiunile afectate, iar pe restul suprafeței s-a efectuat supraînsămânțare și fertilizare. Întrucât este necesară o anumită perioadă de timp pentru ca tratamentele administrate, încă din a doua zi, să își facă efectul și luând în considerare că există o durată tehnologică de refacere a firului ierbii, în aproximativ două-trei săptămâni de la intervențiile efectuate gazonul de pe stadionul emblemă al Clujului se va afla într-o stare perfectă, complet refăcut”, precizează oficialii Consiliului Județean Cluj.

 

Aceștia au prezentat și fotografii, din care se vede că gazonul este bun.

 

 

Pe stadion vor avea loc în aceste zile meciuri din Champions League.

 

Comentarii Facebook