Duminica 22 Decembrie

Clădire de birouri și locuințe pe strada Constanța care va SUFOCA zona. Arhitecții scot CUȚITELE

 

O nouă clădire de birouri, comeț și locuințe colective e pe cale să se ridice pe strada Constanța nr. 12-14-16, iar arhitecții care realizează Planul Urbanistic General (PUG) acuză că va încălca grav recomandările în zonă. 

 

Adrian Borda, unul dintre arhitecții Planwerk, care se ocupă de realizarea PUG, cotestă dur acest proiect. Principala problemă este ”nerealizarea retragerii față de aliniamentul actual al străzii Constanța, care ar compromite definitiv orice perspectivă de dezvoltare a acestui segment al tramei stradale majore a orașului, cu consecințe negative multiple și complexe în evoluția traficului urban, în general, și cu precădere în jurul centrului istoric”. 

 

Arhitectul susține că la ”obiecțiile ridicate de cetățeni în cadrul consultării publice, elaboratorii proiectului afirmă că PUZ (Planul Urbanistic Zonal) respectă prevederile PUG în curs de reactualizare, ceea ce în mod clar este neadevărat”. 

 

Arhitecții, care lucrează la noul Plan Urbanistic General al Clujului, prevăd pe strada Constanța o retragere a imobilelor ce vor fi construite pe viitor cu 8,2 metri la colțul sudic și de 9,2 metri la colțul nordic, ”în timp ce în PUZ -ul pentru noua clădire retragerea este zero”.

 

De asemenea, regimul de înălțime de arhitecții PUG propus pe strada Constanța este de (1-3S)+P+4+1R pentru parcelele curente și (1-3S)+P+5+1R, (1-3S)+P+6 pentru parcelele din colț, în timp ce în PUZ propus pentru imobilul de birouri, comerț și locuințe este de S+P+5+2R. 

 

În plus, CUT (Coeficientul de Utilizare a terenului) prevăzut pentru acea zonă e 2,4 pentru parcelele curente și 3,0 pentru parcelele din colț, în timp ce în PUZ -ul pentru noul imobil propus e de 3,4. 

 

Consiliul Local Cluj-Napoca va dezbate în ședința de vineri, 15 martie, aprobarea PUZ pentru străzile Constanța și Ploiești, care ar urma să înglobeze și modificările necesare pentru ridicarea noii clădiri. 

Comentarii Facebook