Vineri 22 Noiembrie

Cluj - 15 tone de vegetație acvatică au fost adunate din Someșul Mic cu utilajul amfibiu

 

Utilajul amfibiu cumpărat de către Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa a început operațiunea de îndepărtare a vegetației acvatice din râul Someșul Mic. 

 

După câteva zile de probe, în data de 6 octombrie 2016 utilajul amfibiu a intrat în râul Someșul Mic pentru a recolta vegetația acvatică din zona podului Garibaldi – Sala Sporturilor. 

 

Au fost colectate aproximativ 15 tone de vegetație acvatică. 

 

Acțiunea va continua în perioada următoare. Operațiunile pot fi întreupte în cazul în care condițiile meteorologice nu permit accesul sau dacă debitul apei este prea mare. 

 

Debitele uzinate în hidrocentrale de către SC. Hidroelectrica SA – Sucursala Hidrocentrale Cluj se stabilesc în funcție de cerințele de energie la nivel național. Aceste debite se uzinează pentru a satisface necesarul de apă pentru populație și industrie, astfel încât să nu afecteze obiectivele riverane.

 

Debitul optim pentru a fi posibilă intervenția utilajului amfibiu pe râul Someșul Mic este de până la 10 metri cubi pe secundă. 

Comentarii Facebook