Duminica 22 Decembrie

Cluj: 28.908 lei adunați în urma campaniei: ”Dăruiește o tabletă pentru o șansă la educație!”, inițiată de Arhiepiscopia Clujului


În urma campaniei ”Dăruiește o tabletă pentru o șansă la educație!”, lansată în data de 4 mai 2020, de către Arhiepiscopia Clujului, pentru sprijinirea elevilor defavorizați, care nu au un minim necesar pentru a-și continua pregătirea școlară de acasă, s-a adunat suma de 28.908 lei.

Cu acești bani vor fi cumpărate 54 de tablete electronice pentru copiii din mediile defavorizate ale Arhiepiscopiei și vor fi donate Inspectoratelor Școlare din județele Cluj și Bistrița-Năsăud, care le vor oferi, prin școli, elevilor care au mai multă nevoie de acest sprijin.

Mitropolitul Clujului ÎPS Andrei a adresat mulțumiri donatorilor, mass-mediei și tuturor celor care au susținut această idee generoasă, atât în numele Arhiepiscopiei Clujului, cât mai ales în numele elevilor care se vor bucura de posibilitatea de învăța pe mai departe, având convingerea că o binefacere se poate întoarce oricând asupra binefăcătorului, chiar și aici pe pământ.

Comentarii Facebook