Miercuri 25 Decembrie

Cluj: Absolvenții cei mai buni de la Școala de Poliție, fraieriți și trimiși să lucreze la TF

 

Repartizarea absolvenților Școlii de Poliție din Cluj Napoca s-a lăsat cu circ și amenințări. 

 

Potrivit altor surse, scandal a mai avut loc și la Câmpina și la Slatina, unde există școli de agenți de poliție.

 

Studenții cu note mari au aflat că sunt distribuiți la Direcția Poliție Transporturi și trebuie să patruleze pe trenuri, în timp ce alții, care au luat note mult mai mici, au prins posturi la Posturile de Poliție din localitățile de domiciliu sau din apropiere.

 

Șmecheria care a dus la izbucnirea scandalului a fost bine gândită de către conducerea Poliției Române și a Școlii de Poliție. În urmă cu câteva săptămâni, studenților li s-a spus că cine vrea să obțină o medie mai mare, la final de an școlar, poate să urmeze cursul de Poliție Transporturi. Potrivit unor informații interne, 25 de studenți din cei 130 au optat pentru acest curs, fără să știe de capcana care le-a fost întinsă, conform evz.ro.

 

Vineri, 14 iulie 2017, a avut loc la Școala de Poliție din Cluj repartiția viitorilor polițiștilor pe posturi. După ce comisia a intrat în amfiteatrul Școlii de Poliție, absolvenții au fost informați că cine a urmat cursul de Poliție Transporturi nu mai poate fi repartizat la Poliția de Ordine Publică, ci doar la această unitate de poliție care deservește calea ferată, porturile și aeroporturile. Așa se face că un elev care a absolvit Școala de Poliție cu nota 9.50 a prins un post mai slab, să zicem la Pașcani, deși el este din Sălaj, decât un elev care a absolvit școala cu nota 8.33, care nu a urmat cursurile opționale de Poliție Transporturi și care a prins un post unde a vrut el.

 

Scandalul a degenerat rapid cu amenințări din partea viitorilor polițiști. ”Pe cei cu cursul TF nu i-au lăsat să intre în sală când s-a deschis videoconferința cu Școala de Poliție de la Slatina, pentru repartizare. Au spus că ei sunt la TF, 25 absolvenți, și au rămas masca Cum adică la TF???!!! Dar noi am aplicat pentru ordine publică și asta am făcut doi ani. Cursul de transporturi era optional. Cei 25, toți au medii mari, peste nota nouă, majoritatea. Unii au spus, facem contestație, directorul Școlii le-a explicat: Băi copii nu faceți, că rămâne la dosar și nu e bine pentru voi”, spune un binevoitor.

 

”Repartiția s-a făcut în sistem videoconferință. Ei au făcut o specializare în plus. Poliția de Transporturi este tot poliție de transporturi și fiecare a prins unde a dorit. La noi nu a fost niciun scandal”, a spus comandantul Școlii de Poliție din Cluj, Sorin Borzan.

Comentarii Facebook