Cluj. Accident dramatic: Un copil aflat la volanul unei mașini a ieșit de pe drum și s-a răsturnat cu mașina în câmp. Are multiple traumatisme

Accident dramatic la ieșirea din Turda spre Săndulești: un tânăr a ajuns la spital cu multiple traumatisme

UPDATE 10:53- Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, un minor, de 15 ani, din localitatea Turda, care conducea un autovehicul, pe fondul neadaptării vitezei ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile. În urma evenimentului, a rezultat rănirea minorului, fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

O intervenție de urgență a avut loc în această dimineață, în jurul orei 07:00, la ieșirea din municipiul Turda, spre comuna Săndulești, acolo unde un grav accident rutier a mobilizat pompierii Detașamentului Turda.

La sosirea echipajelor de intervenție, autoturismul implicat era răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului a rezultat o victimă – un tânăr care prezenta multiple traumatisme. Acesta a fost găsit conștient, dar în stare critică, fiind preluat de un echipaj SAJ și transportat de urgență la spital.

La fața locului a intervenit o autospecială dotată cu modul de descarcerare, însă, din fericire, nu a fost nevoie de extragerea victimei dintre fiarele contorsionate ale mașinii.

Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de către autoritățile competente. În acest moment, nu se cunosc detalii legate de circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier.

Revenim cu informații pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

Screenshot 2025-04-05 085341.png

Comentarii Facebook