Duminica 22 Decembrie

Cluj: Accident rutier la Cuzdrioara! O femeie rănită, transportată la spital


O femeie de aproximativ 40 de ani a fost rănită într-un accident rutier care a avut loc duminică, 11 august, în localitatea Cuzdrioara. Conform ISU Cluj, în accident a fost implicat un autocamion și un autoturism.

Femeia a necesitat îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe raza localității Cuzdrioara. Din primele date, în accident au fost implicate un autocamion și un autoturism, însă din fericire nu au existat victime încarcerate.

O femeie de aproximativ 40 de ani primește îngrijiri medicale și va fi transportată la spital. La misiune iau parte o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ.”, au informat reprezentanții ISU Cluj. 

Comentarii Facebook