Duminica 22 Decembrie

Cluj: Adăpost de animale distrus în urma unui incendiu. Focul a pornit din cauza unui fulger - VIDEO


Un adăpost de animale din Mărișel a luat foc după a fost trăsnit de fulger.

"Două autospeciale din cadrul ISU Cluj și una din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mărișel au intervenit pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o anexă dintr-o gospodărie, situată în comuna Mărișel.

Solicitarea pentru intervenție a fost înregistrată în jurul orei 15.30, iar în momentul sosirii pompierilor militari la fața locului, adăpostul de animale era cuprins în mare parte de flăcări.

S-a acționat pentru limitarea extinderii flăcărilor în gospodărie, având în vedere că la o distanță de cca 10m se afla casa de locuit. Apoi s-a acționat pentru stingerea tuturor focarelor din structura anexei și a fânului depozitat în aceasta.

În momentul izbucnirii incendiului animale se aflau în afara anexei și nu au fost persoane rănite în urma acestui eveniment.

Din cercetările preliminare și discuțiile avute cu martorii de la fața locului s-a constatat că incendiul a pornit de la un fulger care a lovit anexa respectivă", a transmis ISU Cluj.

IMG-20210716-WA0007.jpg

Comentarii Facebook