Duminica 22 Decembrie

Cluj - ALOPEDI 0364-917, un serviciu gratuit de sfat medical tot mai solicitat

 

ALOPEDI, serviciul telefonic de tip ”Call-Center” oferit de Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj, a fost folosit în 2016 de peste 6.500 de părinți. 

 

S-a constatat astfel faptul că ALOPEDI 0364-917 a fost apelat în cursul anului 2016 de către nu mai puţin de 6536 de părinţi, majoritatea apelurilor finalizându-se cu sfaturi care au permis îngrijirea copiilor la domiciliu (68%), nemaifiind astfel necesară deplasarea, cu inconvenientele de rigoare, la unitatea de primire a urgenţelor sau la o altă unitate medicală. Ceilalţi copii, care au avut nevoie de evaluare medicală faţă în faţă, în decursul a maxim 2 ore, au reprezentant 12%, în cazul a 19% dintre copii s-a recomandat evaluarea de către medicul de familie în următoarele 24 de ore, iar 1% dintre ei aveau patologie cronică ce putea fi ulterior rezolvată prin intermediul medicului de familie. Intervenţia serviciului de Ambulanţă a fost necesară în cazul a 5 copii reprezentând un procent de 0,07% din totalul apelurilor.

 

ALOPEDI 0364-917, serviciul de sfat medical telefonic de urgenţă asigurat de către medicii Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca funcţionează cu acordul Ministerului Sănătăţii şi continuă activitatea serviciului de callcenter pediatric începută în acest spital în 1 ianuarie 2014. La numărul de telefon 0364-917 răspund în permanenţă 7 medici pediatri sau medici în specialitatea medicină de urgenţă, cu experienţă în domeniul pediatriei care asigură o linie de gardă dedicată acestui serviciu, finanţată de către Ministerul Sănătăţii. Medicii efectuează un triaj telefonic al urgenţelor pediatrice, stabilesc gradul de asistenţă medicală necesar problemei cu care se confruntă copilul şi acordă sfaturi în cazurile ce pot fi rezolvate la domiciliu.

Comentarii Facebook