Miercuri 25 Decembrie

Cluj: Aproape 400 de școli din județ continuă orele ONLINE si doar 50 cu prezență fizică


Școala începe miercuri, 5 mai, pentru toți elevii care au beneficiat de o lună de vacanță de Paște. În această lună, situația COVID în județul Cluj s-a schimbat foarte mult, astfel că elevii sunt curioși dacă se vor întoarce sau nu în bănci, măcar pe ultima sută de metri a acestui an școlar.

Din nefericire, oricât de mult s-ar fi îmbunătățit situația COVID în județul Cluj, lucrurile nu stau suficient de bine încât elevii să poată merge la școală într-un număr mare. Prezența fizică în clase ar presupune o incidență mai mică de 1/1.000 cazuri de COVID, iar multe dintre localitățile județului au încă peste 2 la mie.

Doar 51 de școli au prezența fizică

Astfel, în urma analizei situației epidemiologice din fiecare localitate din județ, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj a stabilit care școli vor putea primi elevii înapoi în bănci și care elevi vor continua orele în mediul online.

Inspectoratul Școlar Județean Cluj monitorizează dinamica scenariilor de organizare și desfășurare a cursurilor unităților de învățământ preuniversitar, la nivelul județului Cluj, acest aspect fiind influențat de evoluția situației epidemiologice de la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale din județ.

În conformitate cu Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj, nr. 97/4.05.2021, în contextul prevederilor Ordinului comun, nr. 3235/93/2021, cu modificările și completările ulterioare stipulate prin  Ordinul comun nr. 3.459/280/2021 și Ordinului comun nr. 3755/560/29.04.2021, emise de către Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, reluarea activității educaționale în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Cluj, începând de miercuri, 5 mai 2021, se va realiza potrivit scenariilor 1 și 2, stabilite pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenței cumulate la nivelul localității, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportate la 1000 de locuitori.

La nivelul județului Cluj, 51 de unități de învățământ preuniversitar vor funcționa în Scenariul 1 care presupune participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi a elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. Acest scenariu se aplică în acele unități administrativ-teritoriale în care incidența cumulată a cazurilor din localitate, în ultimele 14 zile, este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori;

389  de unități de învățământ preuniversitar vor adopta Scenariul 2 care constă în:

a) participarea zilnică, cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIIl-a și a XIl-a, a Xlll-a și a celor din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară;

b) participarea zilnică, în sistem on line, a elevilor din celelalte clase/ ani de studiu. Acest scenariu se aplică în acele unități administrativ-teritoriale în care incidența cumulată a cazurilor din localitate, în ultimele 14 zile, este mai mare de 1/1.000 de locuitori, iar la nivelul localității nu este declarată starea de carantină.

Precizăm faptul că elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, respectiv a XIII-a vor reveni la cursuri începând de luni, 10 mai 2021, potrivit Ordinului de minstru, nr.3558/29.03.2021, care modifică Ordinul ministrului educației și cercetării,  nr.3.125/2020, privind structura anului școlar 2020-2021”, a transmis ISJ Cluj într-un comunicat.

Comentarii Facebook