Duminica 22 Decembrie

CLUJ: Bărbat reținut de polițiști după ce a intrat în casa fostei neveste și i-a dat foc hainelor


Un bărbat a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, fiind apoi pus sub arest preventiv, acesta fiind acuzat de violare de domiciliu și distrugere.

”La data de 27.11.2017, în urma investigațiilor și a activităţilor de cercetare penală efectuate, polițiști din cadrul Politiei Municipiului Turda, Biroul de Investigatii Criminale, au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, față de un bărbat de 33 de ani, din comuna Mihai Viteazu, jud. Cluj, pentru săvârșirea infractiunilor de: violare de domiciliu și distrugere, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal, ambele săvârșite în stare de recidivă”, informează IPJ Cluj.

Conform polițiștilor, în noaptea de 25/26.11.2017, în jurul orei 01:00, bărbatul a pătruns fără drept în curtea imobilului unde locuia fosta soție, a escaladat zidul casei folosindu-se de o scară pliabilă din aluminiu, a urcat în podul casei construit pe schelet din lemn, unde intenționat a aprins mai multe articole de îmbrăcăminte, punând în pericol celelalte bunuri și viața ocupanților clădirii.

Bărbatul a fost prezentat judecatorului de drepturi și libertati din cadrul Judecătoriei Turda, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventiva pe o durata de 30 de zile.

Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Cluj.

Comentarii Facebook