Vineri 27 Decembrie

Cluj: Bărbat tânăr cu COVID-19, răvășit de durere toracică: ”Ne sperie vaccinarea, dar efectele COVID sunt răvășitoare” - VIDEO


Un pacient din Cluj cu stare alterată pe fondul infecției cu COVID a fost preluat de un echipaj SMURD, iar tot procesul a fost documentat video.

Chiar dacă avea junghiuri în spate și abia respira pacientul a fost că ar prefera să nu fie internat și că merge la spital numai pentru că nu are de ales. 

Când am venit noi, pe o scarîă de la 1 la 10 cât de mare era durerea?”, l-a întrebat medicul pe pacient. Replica a fost ”10! Ioi, nu pot să trag aer”.

Am fost solicitați la ora 03:00 dimineața de un tânăr de 30 ani cu durere toracică de intensitate crescută confirmat covid pozitiv. Într-adevăr situația era serioasă în momentul în care am ajuns.

Pe oameni îi sperie foarte tare efectele adverse ale vaccinării, dar infecția COVID vine cu o serie de complicații posibile: pierderea gustului sau mirosului pe termen mediu sau lung, probleme de coagulare ale sângelui, miocardite și multe altele. Îmi mențin părerea că e mai bine și mai simplu să previi decât să tratezi”, a relatat medicul Paul Oargă.

Pacientul a fost depistat cu COVID-19 de o săptămână. 

Comentarii Facebook