Cluj- Biciclist de 38 de ani rănit în această seară într-un accident. Era extrem de băut FOTO

Cluj - Accident rutier la Turda: Biciclist rănit, depistat cu alcoolemie de 0,95 mg/l

Un accident rutier s-a produs în această seară, în jurul orei 18:40, pe strada Fabricii din Turda. Polițiștii au fost sesizați cu privire la coliziunea dintre un biciclist și un autoturism.

Din primele verificări efectuate de autorități, s-a stabilit că un bărbat de 38 de ani, care se deplasa cu bicicleta, a pătruns pe sensul opus de mers într-o curbă la dreapta, intrând în coliziune laterală cu un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani din comuna Mihai Viteazu.

În urma impactului, biciclistul a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul autoturismului a fost, de asemenea, testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

image.png

Comentarii Facebook