Cluj - Campanie de prevenire a furturilor

 

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj desfăşoară, în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, o campanie de prevenire a furturilor.

 

În intervalul 20 - 24 decembrie a.c., poliţiştii de prevenire, împreună cu voluntari din cadrul Centrului de Voluntariat Cluj-Napoca, desfăşoară acţiuni în centrele comerciale şi zonele adiacente acestora, locuri aglomerate în această perioadă, pentru a distribui pliante şi a face recomandări cetăţenilor.

 

Astfel, poliţiştii aduc în atenţia cetăţenilor principalele acţiuni pe care ar trebui să le aibă în vedere pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor de furt.

 

RECOMANDĂRI:

 

Când sunteţi la cumpărături, asiguraţi-vă că geanta, poşeta, portofelul nu sunt la îndemâna hoţilor!

 

Evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani în numerar!

 

Nu lăsaţi la vedere bunuri de valoare în autoturism! Cadourile sunt pentru cei dragi, nu pentru hoţi!

 

Nu anunţaţi plecarea dumneavoastră de acasă pe site-uri de socializare! Postarea dumneavoastră poate fi citită de persoane cu intenţii ascunse!

Comentarii Facebook