Duminica 22 Decembrie

Cluj: Câştigătorii ”The Quiz”, concursul destinat celor mai buni cunoscători de cultură generală în limba engleză

 

La competiția ”The Quiz” au participat 16 echipe, 8 de liceu şi 8 de şcoală generală atât din municpiului Cluj-Napoca, cât şi din judeţ. 

 

Câştigătorii competiţiei sunt elevii Liceul Teoretic „Lucian Blaga” la secţiunea liceu şi cei ai Colegiului Naţional „Emil Racoviţă”, la secţiunea gimnaziu. La această secţiune scorul în runda finală a fost extrem de strâns, o performanţă impresionantă având echipa Şcolii „Iuliu Haţieganu” plasată pe locul al II-a. 

 

Am fost cu totul impresionaţi şi uimiţi de modul în care s-au implicat participanţii. Nu ne-am aştepat ca nivelul de pregătire al elevilor să fie atât de ridicat. La secţiunea liceu, rundele au fost câştigate pe întrebări de baraj, care nu au fost incluse în colecţia de întrebări şi răspunsuri care au fost puse la dispoziţie pentru a fi publică”, a declarat Silvana Gârbe, directorul British Council Cluj, unul dintre organizatorii evenimentului.  

 

Premiile vor fi decernate în cadrul unei festivităţi speciale în cadrul Zilelor Clujului. 

 

Competiţia ”The Quiz” s-a desfăşurat miercuri, 3 aprilie 2013, în Sala Mare a Primăriei municipiului Cluj-Napoca. Proiectul a fost organizat de British Council, Asociaţia Little People, CETA (Cluj English Teachers' Association) şi Primaria Cluj-Napoca. În urma succesului acestei ediţii organizatorii intenţionează să extindă acest proiect în mai multe oraşe. 

 

În 2013, British Council sărbătoreşte 75 de ani de la înfiinţarea în România. O mare parte a activităţii desfăşurate de British Council pe parcursul anilor a fost dedicată îmbunătăţirii accesului la resurse educaţionale şi sprijinirii dezvoltării profesionale, în special în cazul profesorilor de limba engleză.

 

Prima editie a concursului ”The Quiz” a fost special programată în săptămâna 1-5 aprilie, pentru a veni în întâmpinarea profesorilor, implicaţi în programul ”Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, care se desfăşoară în această perioadă şi care este dedicat activităţilor educative extracurriculare şi extraşcolare.  

 

În vederea pregătirii pentru concurs, elevilor li s-a pus la dispoziţie o colecţie de 300 de întrebări şi răspunsuri din cele mai diverse teme – cultură, literatură (în special Shakespeare), Londra, istorie, obiceiuri şi traditii, credinţe religioase, muzică, film, sport, modă, IT şi citate celebre.

 

Concursul este un proiect-pilot, urmând a fi continuat şi extins în anii următori. 

Comentarii Facebook