Cluj: Ce drumuri munte vor fi modernizate. Unul e în Beliș al doilea în Râșca


Consiliul Județean Cluj a lansat licitația privind achiziția serviciilor de proiectare și asistență tehnică în vederea modernizării a două sectoare ale drumurilor județene 103K și 103L, în lungime totală de 28,62 km. 

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ”Prin implementarea acestui proiect urmărim atât îmbunătățirea accesului turiștilor către zona montană a județului cât și creșterea standardul de viață pentru cei peste 6.000 de clujeni care domiciliază în cele cinci localități traversate de aceste drumuri”. 

Sectoarele vizate de lucrări de modernizare și reabilitare sunt DJ 103K Căpușu Mare (DN 1) – Beliș (DN 1R), între km 9+435 și km 35+155, respectiv DJ 103L intersecție 103K – Râșca, între km 5+100 și km 8+000. 

Valoarea totală estimată a contractului este de 1.356.606 lei fără T.V.A., din care 98% reprezintă finanțarea din fonduri europene nerambursabile asigurată prin Programul Operațional Asistență Tehnică (P.O.A.T.) 2014-2020. 

Ofertele pot fi depuse de operatorii economici interesați până în data de 16 aprilie 2021, ora 15.00. Criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate-preț”, în care componenta financiară are o pondere de 40% iar cea tehnică de 60%.

Comentarii Facebook