Cluj- Consumatorii de stupefiante din ganguri bagă spaima în locuitorii din Mănăștur: „Este un pericol public”
Un clujean din Mănăștur a solicitat Primăriei Cluj-Napoca să ia măsuri împotriva unui grup de consumatori de substanțe psihoactive, care se adună în gangul de pe Calea Florești.
El a relatat că, pe timpul nopții, în pasajul subteran se adună persoane care se droghează, iar cei care trec prin zonă dimineața simt un miros pregnant de marijuana.
Clujeanul a solicitat autorităților să monteze camere de supraveghere care să acopere atât intrarea, cât și ieșirea din gang, pentru a monitoriza zona și a descuraja acest fenomen.
„Vă rog să montați camere de supraveghere în gangul de lângă Mega Image Shop&Go, Calea Florești 81, care să surprindă atât intrarea, cât și ieșirea din gang, având în vedere că, de o bună perioadă, se adună acolo persoane care se droghează.
Dimineața, este un miros insuportabil de marijuana. Este un pericol public, având în vedere că gangul este foarte frecventat, în zonă fiind și copii, iar comportamentul unei persoane aflate sub influența drogurilor este imprevizibil.”, a semnalat un clujean.
0 Comentarii