Duminica 22 Decembrie

Cluj: Copil dispărut în Gheorgheni. Poliția l-a găsit în Florești


Polițiștii clujeni au fost sesizați, marți seară, în jurul orei 21.15, cu privire la dispariția unui minor.

Conform oamenilor legii, în jurul orei 20:30, un minor în vârstă de 11 ani, care se juca în fața unui imobil din cartierul Gheorgheni, ar fi plecat într-o direcție necunoscută fără să anunțe, nemaifiind găsit de către familie.

Imediat după sesizare, polițiștii s-au mobilizat și au început verificările, fiind formate echipe de căutare.

În activități au fost angrenate forțe numeroase, din cadrul mai multor structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, fiind cooptați inclusiv jandarmi. Fotografia și semnalmentele minorului au fost rapid diseminate tuturor echipajelor de poliție din teren. De asemenea, informațiile au fost transmise și reprezentanților companiei de transport public pentru a-l localiza pe minor”, anunță IPJ Cluj.

Astfel, în jurul orei 22:00 minorul a fost găsit pe raza comunei Florești, într-un centru comercial. Acesta a fost încredințat familiei, fiind în afara oricărui pericol.

 

Copilul a urcat într-un mijloc de transport în comun și nu s-a oprit până la Polus, unde a fost găsit de Poliție. 

Comentarii Facebook