Duminica 13 Aprilie

Cluj- Cutremurător: Cățelușă gestantă ucisă cu cruzime într-o pădure. Vă avertizăm că articolul conține imagini ce vă pot afecta emoțional

Un caz cutremurător a fost descoperit într-o pădure din Dej, unde o cățelușă gestantă a fost găsită spânzurată. Reprezentanții Asociației Anima Pro Terra au lansat un apel pentru identificarea persoanei responsabile.

”Suntem șocați! Cățelușa gestantă, fără microcip, găsită spânzurată cu un lanț, în pădurea de pe strada 1 Mai, aleea care urcă spre cimitir. Oferim recompensă celor care dau informații care pot duce la descoperirea făptașului. În Postul Paștelui cineva a fost capabil să facă așa ceva. Ce fel de om poate să ucidă cu intenție și să asiste la o asemenea agonie? A fost sesizată Poliția Animalelor”, a transmis asociația.

În urma descoperirii șocante a cățelușei spânzurate într-o pădure din apropierea municipiului Dej, poliția a demarat imediat o anchetă pentru a clarifica circumstanțele acestui act teribil de cruzime față de animale. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu, după apariția imaginilor îngrozitoare , care șochează comunitatea. cercetările sunt coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej pentru a stabili cu exactitate cine este responsabil de acest act de violență și pentru a lua măsurile legale necesare. 

„Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu și au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere a animalelor, cu intenție, fără drept, după ce în spațiul public au apărut informații și imagini privind un exemplar canin care ar fi fost găsit spânzurat într-o pădure din apropierea municipiului Dej. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor necesare”, au precizat reprezentanții IPJ Cluj.

Conform legislației în vigoare, uciderea animalelor cu intenție, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.


image.png

Comentarii Facebook