Duminica 22 Decembrie

Cluj: Două persoane, BĂTUTE în plină stradă de mai mulți indivizi care au încercat să îi jefuiască


O femeie și un bărbat au fost agresați de patru indivizi care au încercat să-i jefuiască și care i-au luat la bătaie. A fost nevoie de intervenția mascaților pe a-i opri.

4 bărbați au încercat să jefuiască un cuplu la Luna

Două persoane au fost agresate fizic în plină stradă, miercuri, în localitatea Luna, din județul Cluj, de patru bărbați care au încercat să îi jefuiască. Pentru a opri bătaia a fost nevoie de intervenția mascaților.

Celor patru bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 36 de ani, a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, alături de cei ai Secției 4 Poliție Rurală au reținut pentru 24 de ore patru bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 36 de ani, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Față de unul dintre aceștia cercetările au fost extinse sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Verificările preliminare demarate în cauză au relevat faptul că, aflându-se pe o stradă din localitatea Luna, cei în cauză ar fi agresat fizic două persoane, un bărbat și o femeie, tulburând ordinea și liniștea publică. De asemenea, femeii în vârstă de 21 de ani i-ar fi fost sustrasă suma de 400 de lei pe care o avea asupra sa de către unul dintre bărbații implicați în starea conflictuală.

Ulterior, în cazul acestora a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj”, a transmis IPJ Cluj.


Comentarii Facebook