Duminica 22 Decembrie

CLUJ: Hoț prins de polițiști după ce a furat bunuri de peste 8.000 de euro. Ce i-au găsit oamenii legii în casă FOTO


Polițiștii clujeni au efectuat, marți, o percheziție domiciliară pentru documentarea activității infracționale a unui bărbat.

Acțiunea a avut loc pe raza municipiului Câmpia Turzii, la locuința unui bărbat în vârstă de 23 de ani, bănuit de comiterea unui furt calificat, în baza unui mandat de percheziție domiciliară.

Conform IPJ Cluj, în noaptea de 17/18 iunie a.c., cel în cauză ar fi sustras mai multe pachete de coletărie dintr-o remorcă parcată pe strada Gheorghe Barițiu din Câmpia Turzii.

Prejudiciul cauzat a fost aproximat la 8.000 de euro.

În urma percheziției domiciliare, au fost descoperite mai multe bunuri și valori ce fac obiectul cauzei, prejudiciul fiind recuperat în proporție de circa 30%.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști.

În cursul zilei de azi, acesta va fi prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.


Comentarii Facebook