CLUJ: Incendiu la o casă de vacanță din Bonțida. Proprietarii au reușit să iasă la timp din imobil VIDEO



Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seară, la o casă de vacanță din comuna clujeană Bonțida.

Imobilul de pe strada Traian a fost cuprins de flăcări, iar in urma apelului la 112, la faţa locului s-au deplasat de urgenţă două autospeciale de stingere din Cluj-Napoca, un echipaj SMURD şi poliţiştii, conform dejeanul.ro

În primă fază, focul s-a manifestat la acoperişul casei, însă vâlvătaia s-a extins cu repeziciune şi a distrus locuinţa aproape în totalitate.

În momentul izbucnirii incendiului, în imobil se aflau două persoane, însă acestea au reușit să se salveze.

Deocamdată nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului.


Comentarii Facebook