Duminica 22 Decembrie

Cluj-Napoca a ajuns pubela de gunoi a politicienilor nepasatori

 

Clujul are o reală problemă cu gunoaiele. Dacă aceasta nu se rezolvă în cel mai scurt timp, s-ar putea ca gunoaiele să devină "cât casa"

"Rampa este detinuţă de SC Salprest Rampa SA, la care este acţionar domnul Eugen Vereş, acelaşi domn Vereş care este şi actionar în societatea de salubritate Brantner-Vereş, responsabilă pentru curaţarea a jumatate din Cluj-Napoca", scrie Liviu Alexa pe blog-ul personal.

Firma Brantner-Vereş este responsabilă pentru curaţarea a jumatate din Cluj-Napoca.

"Pe cale de consecinţă, avem inedita situaţie ca toţi concurenţii lui Brantner Vereş să fie obligaţi să ducă spre depozitare acest gunoi la preţul pe care îl vrea Salprest Rampa. Ba chiar însăşi firma Brantner Vereş, unde domnul Vereş are o parte din acţiuni, trebuie să îi plătească societăţii Salpres Rampa (unde domnul Vereş detine controlul) aceeaşi bani", a mai adăugat Alexa.

Depozitarea gunoiului la Pata Rât s-a făcut fără o autorizaţie de mediu, conform Gărzii de Mediu, încă din 2009.


"ASTA SĂ INTELEGEŢI,  că din 16 iulie 2010 până azi municipalitatea şi-a băgat picioarele şi, timp de DOI ANI ŞI JUMATATE, a ignorat problema. La fel a facut şi Consiliul Judeţean", a mai precizat Alexa pe blogul său.


Subiectul va fi dezbătut pe larg în emisiunea din această seară de Ştiri de Cluj.

 

Citeşte restul materialului lui Liviu Alexa AICI

Comentarii Facebook