Duminica 22 Decembrie

Cluj-Napoca: Acțiune de deratizare pe domeniul public


Primăria Cluj-Napoca și compania Coral vor efectua, în perioada 10 – 14 decembrie 2018, o acţiune de deratizare pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca.

Acţiunea se va desfăşura între orele 8.00 şi 16.00. În cazul în care nu va fi posibilă desfăşurarea acţiunii de deratizare din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, durata acesteia se va decala. 

Deratizarea va fi efectuată cu produsele BRODIFACOUM și/sau BROMODIALONE – special concepute pentru combaterea rozătoarelor. Acestea sunt avizate de Ministerul Sănătății, Comisia Națională a Produselor Biocide, fac parte din grupele Xi și Xn de toxicitate și se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană.

În caz de ingerare accidentală, antidotul este Vit. K 1 şi se găseşte la Spitalul de Urgențe Cluj.

Pentru eficienţă, activitatea de deratizare trebuie tratată în mod unitar, atât pe domeniul public,  cât şi privat la nivelul localităţii, motiv pentru care facem un apel cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului să efectueze deratizarea pe proprietăţi, clădiri, în subsolul blocurilor, odată cu acţiunea de pe domeniul public a Primăriei Cluj-Napoca.

Deratizarea reprezintă un complex de măsuri aplicate de toţi factorii interesaţi pentru reducerea substanţială a populaţiei de şoareci şi şobolani şi menţinerii acestora la un nivel numeric redus. Combaterea rozătoarelor are un rol deosebit de important, deoarece acestea constituie un pericol permanent de îmbolnăvire (boli bacteriene, virotice şi parazitare), atât a populaţiei cât şi a animalelor, precum şi pierderi economice (poluare, distrugere materială etc.)

Legislaţia în vigoare stipulează în mod clar importanţa şi periodicitatea lucrărilor de deratizare, precum şi consecinţele neefectuării acestora. 

Acțiunea se desfăşoară în conformitate cu prevederile legale:

Legea 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor (republicată);

Ordinul  nr. 119 din 2014 pentru aprobarea normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei;

Activitățile sunt realizate de firma S.C. CORAL IMPEX S.R.L., conform contractului de delegare a gestiunii serviciului de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie încheiat cu municipiul Cluj-Napoca. 

Comentarii Facebook