Duminica 22 Decembrie

Cluj-Napoca: Bărbat mort de 5 zile găsit într-un apartament din Gheorgheni

 

Un bărbat de 41 de ani a fost găsit decedat în propriul apartament situat pe strada Lăcrămioarelor, nr.9, din cartierul Gheorgheni.

 

Vecinii au sunat la 112 abia duminică seara, în jurul orei 21.00, dar de câteva zile mirosea foarte urât pe casa scării. ”Era un miros de cadavru. Am tot vorbit între vecini, dar am zis că așa miroase că o fi făcut ceva vecinul de la parter. Avea probleme psihice și ne-am obișnuit să facă tot felul de minunății”, a spus unul dintre vecini. 

 

Pompierii au pătruns pe geam în apartamentul de la parterul blocului. Scenele găsite sunt greu de descris. Cadavrul era într-o avansată stare de descompunere, fiind greu de stabilit la fața locului dacă s-a sinucis. ”Moartea nu a fost una violentă, nefiind suspiciuni. Urmează să stabilească medicii legiști care a fost motivul exact al decesului”, a spus unul dintre polițiști.

 

Bărbatul găsit decedat avea probleme psihice, fiind internat în trecut și la un spital de specialitate. Vecinii erau terorizați de acesta, mai ales pe durata crizelor. ”El stătea la parter și a spart prin podea până în pivniță pentru că i s-a părut că va urma ceva atac și are nevoie de protecție. Acum apartamentul are ieșire directă în pivniță. Pe acolo i-au venit șobolani în casă. Pereții sunt toți ciuruiți pentru că a crezut că sunt comori ascunse și i-a găurit. De multe ori s-a tăiat cu cuțitul și se droga, astfel că nimeni nu este mirat de ceea ce s-a întâmplat”, a mai spus un vecin. Oamenii cred că acesta s-a drogat și a suferit un infarct.

 

Bărbatul decedat avea doi frați, dar locuia singur. Unul dintre frați se ocupa să îi plătească cheltuielile și să îi mai aducă mâncare la câteva zile. 

 

Corpul neînsuflețit a fost dus la IML Cluj. 

Comentarii Facebook