Duminica 22 Decembrie

Cluj-Napoca: Un căprior a ajuns în Parcul Central. Nu a reușit tranchilizarea și s-a luat această DECIZIE - VIDEO

 

Un căprior a reușit să ajungă până în Parcul Central ”Simion Bărnuțiu”, de unde a fost salvat și eliberat în natură.

 

În data de 25.04.2017, la ora 02.50, la Dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Cluj-Napoca a fost semnalată prezența unui căprior pe strada Drăgălina, mai apoi pe raza Parcului Central ”Simion Bărnuțiu”. 

 

Au fost trimise la fața locului mai multe echipaje de poliție locală și a fost solicitat sprijinul Centrului de specialitate din cadrul R.A.D.P. Cluj-Napoca pentru capturarea animalului sălbatic în condiții de siguranță.

 

Având în vedere faptul că nu s-a reușit imobilizarea animalului cu o încărcătură tranchilizantă, căpriorul, în vârstă de aproximativ doi ani, a fost ghidat de către echipajele mobile ale Poliției Locale, în prezența unui medic veterinar, prin cartierul Grigorescu (Pod Garibaldi, Str. Octavian Goga, Str. Gen. Eremia Grigorescu etc.), astfel încât la ora 05.10 a ajuns în siguranță în habitatul natural, de unde a pătruns accidental pe străzile municipiului și pe raza Parcului Central „ Simion Bărnuțiu”. 

Comentarii Facebook