CLUJ-NAPOCA: Zeci de clujeni amendați într-o singură seară pentru că au ieșit din casă după ora 23:00
Polițiștii clujeni au desfășurat, azi-noapte, o nouă acțiune pe raza municipiului Cluj-Napoca pentru a verifica respectarea măsurilor impuse de starea de alertă.
”La data de 23 noiembrie a.c., efectivele de polițiști rutieri și de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca și efectivele de polițiști locali din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, constituite în patrule mixte, au desfășurat o acțiune în intervalul orar 23.00 – 01.00, pentru punerea în aplicare a prevederilor legislației specifice stării de alertă”, informează IPJ Cluj.
Astfel, forțele angrenate au acționat în mai multe filtre, urmărind astfel verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în mijloacele de transport persoane, a interdicției de circulație după ora 23.00, precum și a obligativității prezentării documentelor justificative prevăzute de actul normativ.
În acest context, au fost legitimate 146 de persoane și verificate în trafic un număr de peste 80 de autovehicule.
În total, au fost aplicate 32 de sancțiuni în valoare de 3.835 de lei. Pentru abateri ale Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, au fost sancționate 24 de persoane.
Totodată, alte 7 persoane au fost sancționate pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice, fiind reținut un permis de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.
O altă sancțiune a fost aplicată în conformitate cu Legea 61/1991, pentru abateri aduse unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
0 Comentarii