Cluj: Noaptea Privighetorilor revine în Muzeul Etnografic al Transilvaniei


Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în colaborare cu Societatea Ornitologică Română, vă invită sâmbătă, 3 iunie 2023, începând cu ora 17:00, la NOAPTEA PRIVIGHETORILOR 2023.

Evenimentul este aflat la a 10-a ediție consecutivă la Cluj și va avea loc în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”.

”Aleile Parcului Etnografic ne vor fi sălile de clasă, unde vom povesti participanților despre păsările Clujului, rolul și locul lor în viața noastră și în natură. Vom da sfaturi despre cum putem avea balcoane, grădini și orașe prietenoase cu natura, un lucru extrem de important pentru bunăstarea noastră, mai ales ca locuitori ai unuia dintre cele mai dinamice localități din țară, stare care adesea se traduce prin agresiuni asupra spațiilor verzi, atât din interior, cât și de la periferie.”, a spus coordonatorul proiectului Noaptea Privighetorilor, Teodora Domșa. 

Programul va fi următorul:

– 17:00 – 18:40 tururi ghidate de biologii și colaboratorii SOR (ghidaj în limba română și în limba maghiară)

– 17:00 – 19:00 ateliere pentru cei mici

– 17:00 – 20:00 expoziția dedicată vieții microscopice a păsărilor

– 19:00 – 20:00 recital instrumental susținut de artiștii Bíró Zsuzsa (harpă), Teodora Buia (vioară), Carina Coste (flaut), Sergiu Cebotari (clarinet), Adela Hania Greab (violoncel), Alexandru Lazăr (pian), Emanuel Vots (violă), Sonia Vulturar (vioară), care vor interpreta lucrări compuse de Johann Sebastian Bach, Franz Danzi, Sonia Vulturar, Antonio Vivaldi, Camille Saint-Saëns și Maurice Ravel

Tururile ornitologice, atelierele și concertul sunt gratuite, dar se achită biletul de intrare în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”.

Comentarii Facebook