Cluj: O ambulanță SMURD a fost implicată într-un accident rutier! O fetiță de 7 ani a ajuns la spital
O ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, aflată în misiune, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, a fost implicată în urmă cu puține momente într-un accident rutier petrecut pe raza localității Bunești, județul Cluj.
Aceasta efectua transportul unei paciente de aproximativ 80 de ani de la o unitate spitalicească din Cluj-Napoca spre spitalul din Dej. Din fericire, pacienta din ambulanța SMURD și membrii echipajului nu au suferit leziuni.
În accident a mai fost implicat un autoturism, astfel că la fața locului au intervenit în sprijin două ambulanțe SAJ și o ambulanță SMURD. Un bărbat și o minoră de 7 ani au fost asistați la fața locului, cea din urmă necesitând transportul la spital pentru investigații suplimentare.
„La o primă evaluare, ambii prezentau afecțiuni ușoare. Totodată, pacienta de aproximativ 80 de ani, aflată în ambulanța SMURD, este transportată la spital cu o ambulanță SAJ. Nu s-a impus intervenția pompierilor, întrucât nu au existat victime încarcerate și nu s-au raportat scurgeri de carburanți”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.
FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV
2 Comentarii
Mari șmecheri și șoferi ăștia de ambulanță
Dar fatalaii din dreapta nu își cunosc atribuțiile de șef de mașină
@Unde se grăbea cu luminile nejustificat : se grabea sa ajunga la cei dragi ai tai, dar daca nu poti acorda prioritate echipajelor cu semnalele pornite trebuie un test de reflexe