Duminica 22 Decembrie

Cluj: Prins cu o alcoolemie de 2,40 mg/l MINȚEA că a băut o bere - VIDEO

 

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore un bărbat care conducea un autoturism pe drumurile publice fără a avea permis și în comă alcoolică. Nu a uitat, însă, să mintă când a fost întrebat cât a băut. 

 

La data de 4 mai a.c., în jurul orei 20:50, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda, Biroul Rutier, au depistat un bărbat, de 60 de ani, din comuna Călăraşi, în timp ce conducea un autoturism pe DN1 E81, pe raza localităţii Moldoveneşti, fiind sub influenţa alcoolului.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de peste 2,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, poliţiştii au constatat că bărbatul nu avea permis de conducere categoria B.

 

În baza celor constatate, bărbatului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge.

 

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, fapte prevăzute de Codul penal.

 

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge”, precizează Biroul de Presă al IPJ Cluj.

 

Video: Biroul de presă al IPJ Cluj

Comentarii Facebook