Duminica 22 Decembrie

Cluj: Restaurantul Marhaba din cadrul hotelului Alex și George funcționa ilegal. Clienții figurau ca fiind cazați


Restaurantul cu specific libanez Marhaba, din cadrul hotelului Alex&George, de pe Calea Turzii, a fost amendat pentru că servea clienți din afara, deși acest lucru este interzis.

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Cluj-Napoca au verificat respectarea normelor impunse pe perioada stării de alertă, fiind efectuat un control la un restaurant care funcționează în incinta unui hotel din municipiul Cluj-Napoca. 

Este vorba despre restaurantul Marhaba Lebanese Cuisine care funcționa liniștit în hotelul de lux Alex&George. Clineții erau serviți in interior că pe timpurile bune.

Știri de Cluj a aflat de acest caz și a trimis mai departe plângerea politiei. Anchetatorii au ridicate fișele de cazare de la hotelul în cauză, iar ulterior au fost identificate persoanele aflate în restaurant. 

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că înainte de a servi produsele localului, persoanelor le-ar fi fost înmânate pentru completare fișe de cazare în respectivă unitate hotelieră, fiind astfel simulată cazarea acestora.

Aceasta practică a fost des folosita in multe locuri, pentru că restaurantele din hoteluri îi pot servi pe cei cazați. Problema a fost la Alex&George că cei de la restaurant figurau cazați numai de formă.

Societatea hotelieră a fost sancționată contravențional în conformitate cu Legea 55/2020, cu amendă în valoare de 10.000 de lei. 

Comentarii Facebook