Duminica 22 Decembrie

CLUJ: Șofer bistrițean prins beat la volan de la primele ore ale dimineții


Polițiștii clujeni au depistat, duminică dimineață, un conducător auto care s-a urcat la volanul unui autoturism, deși se afla sub influenâa băuturilor alcoolice.

Astfel, la data de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 09.15, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida au depistat un conducător auto de 31 de ani, din comuna Lunca Ilvei, judeţul Bistriţa-Năsăud, în timp ce se deplasa pe strada Libertăţii din localitatea Apahida, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. 

Testarea cu aparatul etilotest a relevat o concentraţie de peste 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală în vederea recoltării probelor bilogice pentru stabilirea alcolemiei. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unu vehicul  sub influenţa alcoolulul sau a altor substanţe. 


Comentarii Facebook