Sambata 21 Decembrie

CLUJ: Tânăr arestat la domiciliu după ce a cauzat un accident cu 4 victime. Era beat la volan și nu avea permis



Un tânăr de 24 de ani, din Turda, va fi cercetat de către poliţişti în stare de arest la domiciliu după ce magistraţii Judecătoriei Turda au emis un mandat de arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Conform oamenilor legii, la data de 12 aprilie a.c. magistraţii Judecătoriei Turda au dispus faţă de tânărul de 24 de ani din Turda, reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi cercetat pentru comiterea a trei infracţiuni la regimul rutier, măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

La data de 08 aprilie a.c., tânărul a povocat un accident rutier în municipiul Turda în urma căruia 4 persoane au fost rănite uşor, iar două autoturisme au suferit avarii.

Accidentul a fost provocat pe fondul încălcării regulilor privind acordarea priorităţii, ulterior stabilindu-se faptul că tânărul care l-a provocat avea dreptul de a conduce suspendat şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Comentarii Facebook