CLUJ: Tânăr din Baciu tâlhărit în propria locuință. Agresorul l-a sechestrat. Flerul polițiștilor a fost decisiv
Un clujean de 18 ani a fost tâlhărit în propria locuință de către un necunoscut, care l-a legat de mâini și i-a cerut să îi dea toți banii pe care îi are, amenințându-l. Poliția Cluj-Napoca și-a făcut treaba rapid și, pe baza puținelor informații primite de la victimă, l-a depistat pe tâlhar în trenul Satu Mare - București.
”La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 12.00, un tânăr de 18 ani, din comuna Baciu, judeţul Cluj, a sesizat faptul că a fost victima unei tâlhării”, anunță IPJ Cluj.
Conform verificărilor efectuate, la data menționată, în jurul orei 06:00, acesta ar fi fost deposedat prin violență de circa 280 de lei și alte bunuri de către un necunoscut care ar fi pătruns în locuința acestuia. Ulterior, acesta ar fi fost încuiat în locuință de către necunoscut.
Prejudiciul cauzat prin comiterea faptei a fost estimat de partea vătămată la suma de 600 de lei.
Polițiștii din Cluj-Napoca au reușit să-l depisteze pe atacator pe baza puținelor informații furnizate de victimă. Tânărul tâlhărit a auzit că atacatorul ar fi urmat să plece spre București, iar anchetatorii de la Poliția Cluj-Napoca s-au mișcat repede și au estimat unde ar fi putut ajunge tâlharul dacă pleca cu primul tren de dimineața spre București.
Poliția Cluj-Napoca a luat rapid legătura cu poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj şi Braşov, iar conductorul trenului care mergea la București l-a depistat pe bărbat, pe baza semnalmentelor, iar polițiștii l-au luat ca din oală. În plus, asupra acestuia au fost găsite bunurile reclamate ca fiind sustrase.
Acesta are 26 de ani, este din municipiul Giurgiu, judeţul Giurgiu, și a fost reținut rapid pentru 24 de ore.
Ulterior, la data de 8 septembrie a.c., magistraţii au emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile sub aspectul comiterii infracţiunilor de tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal.
6 Comentarii
Ce facea P... TF fara NASU ???
Baciu e la tara
Ioi, un caz rezolvat. Doar 999 de AN-uri ramase anul asta.
Ohooo... Județul Giurgiu !!!
Asta e pe lânga județul Teleorman , nu ?
Da,da. Oameni de oameni, aproape ca cei din Caracal
@Cruela DeMoon: de la Caritas incoace, toate loazele tarii trag catre Cluj, fie ca hoti, fie catre corporatii
@Cruela DeMoon: e rruman adevarat, cam asta au facut rrumanii cu ardelenii de cand au pus stapanire pe ardeal...