Duminica 22 Decembrie

Cluj. Tânără de 21 ani, moartă în urma unui groaznic accident. Cum s-a produs tragedia


În această dimineață un accident teribil a luat viața unei tinere de doar 21 de ani, din județul Cluj. Fata se afla încarcerată și inconștientă, în stop cardio-respirator, când pompierii au ajuns la fața locului. Cu regret, ISU anunță că manevrele de resuscitare au eșuat. 

În urma coliziunii între două mașini, alte trei persoane au fost transportate la spital în stare de conștiență și cu leziuni minore. A fost vorba despre doi bărbați și o minoră de doar 10 ani.

Cum s-a produs tragedia 

Din primele informații, un conducător auto în vârstă de 24 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa pe DN1E60, pe raza localității Ciucea, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar apoi ar fi pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 37 de ani, înspre Oradea. În urma coliziunii a rezultat decesul tinerei în vârstă de 21 de ani, fata era pasageră în autoturismul condus de tânărul de 24 de ani.

La un pas de moarte s-au aflat și pasagerele din celălalt autoturism, a cărui conducător auto a fost rănit. Din fericire, cele două pasagere și șoferul au ajuns în siguranță la spital. Polițiștii clujeni anunță că testările cu aparatul etilotest au avut rezultate negative.

Citește și: FOTO. Accident cumplit în Cluj! O tânără a murit. Trei persoane, transportate de urgență la spital

a 2.jpeg

Comentarii Facebook