Duminica 22 Decembrie

Cluj - Țepari ce vând apă în loc de motorină RIDICAȚI de mascați din case - VIDEO

 

11 bărbați suspectați că vindeau apă în loc de motorină au fost ridicați de mascați în cursul dimineții de marți, 1 martie.

 

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au reţinut, în urma unor percheziţii domiciliare, 11 bărbaţi bănuiți de fapte de înşelăciune comise în perioada octombrie 2015- februarie 2016, prin vânzarea de apă în loc de motorină.

 

Anchetatorii au efectuat 11 descinderi la adrese din municipiul Cluj-Napoca, comunele Apahida, Fizeșu-Gherlii și Vultureni, județul Cluj, la persoane bănuite de fapte de înşelăciune prin vânzarea de apă în loc de motorină. 

 

Polițiștii au indisponibilizat un autoturism folosit la comiterea faptelor, telefoane mobile, precum şi echipament de protecţie care ar fi fost folosite la comiterea infracţiunilor.

 

În urma activităţilor de cercetare penală efectuate, poliţiştii au stabilit că, in perioada octombrie 2015-februrie 2016, cei 11 bărbaţi ar fi comis un număr de 70 de acte infracţionale, dintre care 20 infractiuni de înşelăciune, 13 tentative la infractiunea de înşelăciune, precum şi 37 de acte de complicitate la infracţiunea de înşelăciune şi tentativă la infractiunea de înşelăciune.

 

Cei în cauză ar fi comercializat cantitatea de 11.000 litri apă drept motorină, la prețul de 2,5-3,5 lei/litru, alți 8.000 litri încercând să-i vândă fără a reuşi, cauzând un prejudiciu de aproximativ 50.000 lei unui număr de 28 de persoane vătămate.

 

Pe numele celor 11 bărbaţi au fost emise ordonanţe de reţinere pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca aceştia să fie prezentați la instanță cu propunere de arestare preventivă.

Comentarii Facebook