Duminica 22 Decembrie

Cluj: Trafic îngreunat în Florești, după ce un pieton a fost lovit de un biciclist. Medicii intervin de urgență


Un accident rutier s-a petrecut în dimineața zilei de 19 iulie în Florești, zona Metro, în jurul orei 8:30. 

Conform primelor informații, traficul este îngreunat în Florești în zona Metro după ce un pieton ar fi fost lovit de către un biciclist. 

,,Un echipaj SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean au fost alocate pentru acordarea primului ajutor calificat unui pieton și unui biciclist la ieșire din localitatea Florești. Echipajele intervin la fața locului,” a transmis ISU Cluj pentru Știri de Cluj.

Potrivit participanților la trafic din acea zonă, mașinile avansează cu greutate.

,,Echipajul SMURD a acordat primul ajutor calificat unui tânăr (conducătorul bicicletei), în vârstă de aproximativ 20 de ani, care prezenta suspiciuni de traumatisme la nivelul mâinii și a unui picior. Conform primei evaluări acesta era conștient și cooperant, iar ulterior a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale," a mai spus ISU Cluj. 


Comentarii Facebook