Duminica 22 Decembrie

CLUJ - Trei bărbați, prinși de poliție, după ce au furat dintr-o mașină și un magazin din cartierul Mărăști. Doi au primit control judiciar


Un tânăr de 26 de ani a fost prins de polițiștii clujeni după ce a furat un telefon mobil dintr-o mașină parcată în cartierul Mărăști.

Pe lâng faptul că a furat telefonul, tânărul este bănuit că a furat un portofel plin cu acte, carduri bancare și suma de 350 de lei cash, din interiorul unui magazin aflat în același cartier. 

Autoritățile au dispus controlul judiciar pentru bărbatul de 26 de ani și pentru încă un tânăr, acuzat de complicitate. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca – Secția 2 Poliție au probat activitate infracțională a unui tânăr, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că la data de 21 iunie 2022, tânărul, alături de alți doi bărbați, ar fi sustras din interiorul unui autoturism parcat pe o stradă din cartierul Mărăști, care ar fi avut geamul uneia dintre portiere deschis, un telefon mobil, cauzând un prejudiciu de circa 1.500 de lei”, informează polițiștii clujeni. 

Tânărul de 26 de ani este bănuit că la data de 25 iunie a.c., ar fi sustras un portmoneu cu acte personale, carduri bancare și suma de 350 de lei, din interiorul unei societăți comerciale aflate în același cartier. La data de 26 iunie a.c., în baza probatoriului administrat acesta a fost reținut de polițiști pe o perioadă de 24 de ore.

În urma prezentării magistraților, față de cel în cauză și de un alt bărbat cercetat pentru comiterea faptelor s-a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, au mai transmis polițiștii. 

Reprezentnții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, au transmis că sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și complicitate la furt, prejudiciul cauzat fiind recuperat în proporție de peste 90%.  


Comentarii Facebook