Cluj- Trei mașini implicate într-un accident! Un bărbat rănit a fost scos din mașină de pompieri/ Alte 4 persoane, consultate de echipajul medical - FOTO


Un accident a avut loc în urmă cu câteva momente pe strada Vâlcele din Municipiul Dej, județul Cluj

În urma impactului, trei autoturisme au fost avariate, iar un bărbat nu a reușit să iasă singur din vehicul, fiind necesară intervenția pompierilor pentru a-l scoate.

,,În interiorul unuia dintre acestea se află un bărbat care nu poate ieși singur afară. Victima este conștientă, cooperantă, urmând a fi extrasă în siguranță de către pompieri”, transmite ISU Cluj. 

Bărbatul a fost scos din mașină și primește acum îngrijiri medicale. De asemenea, alte patru persoane sunt evaluate de echipajele medicale la fața locului.

La intervenție au fost mobilizate echipaje de ambulanță și pompieri, care au oferit asistență medicală victimelor și au lucrat pentru curățarea zonei afectate de accident. Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc accidentul. 

UPDATE

,,La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 13:00, a fost înregistrat un accident de circulație pe strada Vâlcele din municipiul Dej. 

Conform primelor cercetări, polițiștii au constatat că un bărbat de 75 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a pătrunde în parcarea unui centru comercial, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus.

După impact, autoturismul condus de bărbat a fost proiectat într-un alt autovehicul.

Patru persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Testările cu aparatul etilotest au indicat un rezultat negativ.", informează IPJ Cluj.

În urma acestui eveniment rutier, au fost transportate la spital 5 persoane. Printre acestea se numără o femeie și un minor de 8 luni, care au fost transportați la spital doar pentru o evaluare medicală suplimentară. Celelalte victime au suferit diferite traumatisme.

Sursa Foto: Dejanul.ro

Comentarii Facebook