Duminica 22 Decembrie

Cluj: Un autocamion a rămas blocat pe o trecere peste calea ferată. Traficul feroviar a fost oprit în zonă



Un autocamion a rămas blocat pe trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Fabricilor din Baciu. 

Pentru a înlătura ansamblul de vehicule, blocat pe liniile de tren, a fost necesară intevenția pompierilor din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca.

Pentru a evita orice posibilitate a producerii unui accident feroviar, traficul a fost oprit. Pentru acest lucru s-a acționat prin intermediul dispeceratului integrat, din cadrul Centrului Operațional al ISU Cluj.

,,La fața locului a fost alocată o autospecială, care, folosind echipamentele din dotare, a reușit să tracteze de pe liniile de tren ansamblu de vehicule, ce consta dintr-un cap tractor și o remorcă. Pe remorcă era încărcată o altă autocamionetă.”, potrivit ISU Cluj.

Nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment, iar traficul feroviar a fost reluat în zona respectivă.

Imagine cu caracter ilustrativ

Comentarii Facebook