Duminica 22 Decembrie

Cluj: Un bărbat de 30 de ani și-a prins mâna într-un utilaj agricol - FOTO


Vineri dimineața, în jurul orei 09:50, ISU Cluj a fost alertat că un bărbat de 30 de ani și-ar fi prins mâna într-un utilaj agricol.

O autospecială și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej au intervenit pentru a acorda primul ajutor calificat unui bărbat, în vârstă de cca 30 de ani, care și-a prins mâna într-un utilaj agricol. Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 09.50, iar la fața locului au găsit bărbatul, care reușise să-și elibereze brațul până la sosirea pompierilor. Acesta era în stare de conștiență și cooperant. Bărbatul a fost preluat de către echipajul SMURD și i-a fost acordat primul ajutor calificat, fiind transferat pe drum într-o ambulanță SAJ pentru a fi transporta la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale”, a transmis ISU Cluj.

Comentarii Facebook