Duminica 22 Decembrie

CLUJ: Un biciclist neatent a ajuns la spital în urma unui accident. A intrat direct într-o mașină


Un accident rutier, soldat cu rănirea gravă a unei persoane, a avut loc, miercuri dimieață, pe raza localităţii Jucu, judeţul Cluj.

La data de 3 octombrie a.c., în jurul orei 09.00, pe D.N.1C E576, pe raza localităţii Jucu, judeţul Cluj, a avut loc un accident rutier, în urma căruia o persoană a fost rănită grav, iar două vehicule au fost avariate”, informează IPJ Cluj.

Mai exact, un bărbat de 57 de ani, din comuna Jucu, judeţul Cluj, în timp ce se deplasa cu o bicicletă pe D.N. 1C E576, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcţiei de deplasare prin executarea unui viraj la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 49 de ani, din oraşul Cavnic, judeţul Maramureş.

În urma accidentului, bărbatul de 57 de ani a fost rănit grav, iar cele două vehicule au suferit avarii.

În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Comentarii Facebook