Duminica 22 Decembrie

Cluj - Un motociclist amendat pentru că nu avea trusă medicală și stingător a câștigat procesul cu Poliția Rutieră Cluj


Un motociclist amendat pentru că nu avea trusă medicală și stingator a dat în judecată Poliția Rutieră Cluj și a obținut transformarea amenzii în avertisment. 

În luna mai 2022, foarte mulți motocicliști din Cluj-Napoca au fost amendați de agenții de la Poliția Rutieră pentru că circulau fără stingător, trusă medicală sau triunghiuri reflectorizante.

Amenzile aplicate au fost de 580 de lei, iar bikerii le-au considerat abuzive. Foarte mulți le-au achitat, dar unul dintre motocicliști s-a adresat justiției, invocând faptul că stingătorul sub presiune ar putea fi un pericol real, în caz de accident.

Judecătorii au ținut cont și de faptul că motociclistul prezintă un pericol social concret foarte scăzut, iar motocicleta condusă de acesta avea toate actele în regulă. 

De asemenea, judecătorul a apreciat că aplicarea unei amenzi contravenţionale în cuantum de 580 lei nu respectă principiul proporţionalităţii, astfel sancțiunea amenzii contravenționale, în cuantum de 580 lei, a fost înlocuită un avertisment, scrie foaiatransilvană.ro.

În mai 2022, motocicliștii îl acuzau pe agentul Mirel Cazac că îi ”vânează”

Trei motocicliști au fost amendați în seara zilei 12 mai 2022, la Cluj-Napoca pentru că au fost date apeluri la 112 prin care se reclama ca e gălăgie. „Suna lumea la 122 si e gălăgie. Nu puteți să vă dați prin Someșeni?”, le-a spus agentul Mirel Cazac motocicliștilor. 

Pe procesul verbal, însă, a scris ca amenda este pentru lipsa trusei medicale, a triunghiurilor si a extinctoarele. 

În ultimele zile a inceput sa opreasca motociclisti, eu fiind unul dintre abuzati, cerandu-mi sa prezint EXTINTOR, 2 TRIUNGHIURI REFLECTORIZANTE si TRUSA.

Asta ca incapatanare sau razbunare, doar de dragul de a da amenzi pentru ca nu a găsit neconformități sau alte abateri. Noi am fost opriti 3 motociclisti, toti 3 amendați pentru aberatia respectiva.

Nicaieri in legislatia europeana nu te obliga sa porti extintor pe motocicleta. Avem si o filmare scurta cu domnul politist care este foarte agitat, suparat ca ii 'dam de lucru'. Eu nu stiu sa fie interdictie de circulatie in oras, dupa cum se aude si pe filmare “de ce nu mergeți in Someșeni??”. Unui coleg motociclist i-a spus ca pana dimineata amendeaza peste 100”, ne-a relatat cel amendat.

Acesta a plătit amenda și nu a făcut nicio contestație. Vezi AICI video din acel moment.

Comentarii Facebook