CLUJ: Un tânăr de 20 de ani s-a ales cu dosar penal la primele ore ale dimineții, după ce a fost oprit în trafic de polițiști
Polițiștii clujeni au depistat, miercuri dimineață, un tânăr care s-a urcat la volanul unui autoturism, deși acesta nu deținea nici măcar permis de conducere.
Astfel, la data de 24 iulie a.c., în jurul orei 07:10, poliţiştii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin, Postul de Poliție Comunal Săcuieu, au depistat un tânăr de 20 de ani, din comuna Săcuieu, în timp ce conducea un autovehicul fără a deține permis de conducere .
Acesta a fost depistat pe DJ 103H, în afara localității Săcuieu.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
4 Comentarii
Rugam pe aceasta cale domnului Boc sa intervina impotriva prigoanei la care sunt supusi soferii ce vin spre Untold . Nu este posibil sa ne orpeasca toti tablagii , sa ne puna sa suflam in aparate, sa ne caute de prafuri si alte beneficii ale Untold, festival ce a pus Clujul pe harta Galaxiei nostre si nu numai, si in Univers se vorbeste despre acest… Citeste mai departe
Dragi clujeni, aveți în fine o voce - auziți-o, articol nou!
https://clujulnou.blogspot.com/
Vă așteptăm cu comentarii.
Pentru un Cluj nou - prietenos, prielnic, sustenabil!
Nu conteaza, noi clujenii votam in continuare Boc!..
Anul asta enin top Cluj la condus cu alcool , Vaslui cade pe locul 2