Duminica 22 Decembrie

Cluj- Un tânăr de 34 de ani a fost găsit mort după ce în urmă cu două zile a fost dat dispărut. Polițiștii l-au căutat timp de două zile


Un bărbat de 34 de ani, plecat voluntar din Cluj-Napoca în data de 22 mai 2024, în jurul orei 17.00, a fost găsit mort în Chinteni la două zile de la dispariție


Polițiștii clujeni au declarat că în cazul bărbatului semnalat ca fiind plecat voluntar au fost efectuate căutări de amploare sub coordonarea Serviciului de Investigații Criminale, la care au participat polițiști din cadrul Poliției municipiului Cluj Napoca, Secției 3 Poliție Rurală Baciu, cu sprijinul Gruparii de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, efective din cadrul I.S.U. Cluj, dar și cu sprijinul asociaților și voluntarilor.

Astfel, polițiștii au stabilit traseul de deplasare, iar ulterior a fost descoperit, din nefericire, cadavrul bărbatului, în comuna Chinteni, de către efectivele I.S.U. Cluj.

În cauză se efectuează verificări cu privire la modul în care a survenit decesul, sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.

Comentarii Facebook