Un doctorand clujean bătut de un taximetrist de la Student Taxi pentru că a întrebat de tarif
Un doctorand de la USAMV Cluj a fost bătut de un taximetrist de la firma Student Taxi, în noaptea de marţi spre miercuri, în cartierul Mănăştur, după o dispută privind tariful.
"Am observat o diferenţă de tarif, dar nu de la început. Ceasul era poziţionat spre şofer. Am văzut ce tarif practică şi am întrebat de ce e mai mare decât la celelalte firme. Mi-a spus că aşa e la Student Taxi şi că trebuia să văd când m-am urcat în maşină. Am mai discutat în contradictoriu şi pe drum, iar când am ajuns i-am aruncat banii. El m-a scuipat şi a început să mă lovească cu pumnii în cap", a spus Radu Hărşan, cel care îl acuză pe taximetrist că l-a bătut.
Scandalul s-a terminat cu plângeri la Poliţie din partea ambelor părţi. Oamenii legii au fost chemaţi în faţa scării blocului unde locuieşte victima şi unde s-a produs agresiunea.
Versiunea Student Taxi în cazul clujeanului care susţine că a fost bătut: Era băut şi agresiv
Taximetristul susţine la rândul lui că s-a simţit în pericol şi de aceea a încercat să se apere.
CITIŢI ŞI:
56 Comentarii
"I-a luat taximetristul de pe Haşdeu pe trei, de la un bar, să-i ducă pe 2 până pe Calea Mănăştur cu Govora, şi pe unul dintre ei până pe strada Gârbău. Cum a coborât din Haşdeu a vrut să facă stânga spre Mănăştur, iar taximetristul a zis că nu face stânga şi i-a dus până la colţ cu Coşbuc ca să întoarcă şi de pe acolo a început scandalul. S-a enervat… Citeste mai departe
Aud foarte multe comentarii de student taxi insa eu am luat din aeroport un taxi de firmaNOVA taxi cu logan cj 09zxo taximetristul m-a întrebat daca vreau mai departe eu i am zis ca in oraș si pana pe Plopilor mi a zis ca ma costa c am 78 lei.am negociat cu el la 50 RON si la finalul cursei i am spus ca mi trebuie bon fiscal si mi a zis ca nu are si… Citeste mai departe
Mai lasati comentariile la comanda sau de la prieteni.Adevarul este ca nu mai aveam nevoie de inca o firma de taxi idioata.Suntem niste fraieri.Ca si clujeni.Nu ne era suficient Nova Taxi,ne mai trebuia si Student Taxi.Trebuie sa fii cel putin oligofren sa circuli cu asa ceva.Eu nu urc la ei nici daca imi ofera abonament gratuit si nelimitat pentru… Citeste mai departe
Hahahaha, paduchele l-a lovit cu capul in gura pe sofer, i-a spart ochelarii, si a vrut sa fuga ca o ****re, doar ca, beat mort, si-a zdrobit fatau de asfalt. Si tot cooorva face scandal :))))))))))))))))))))
@Pis on you doftore=====> alt frustrat ratat! ****re cu pantaloni:)
Am un sg pretin taxist,asta e mai moale din fire si conduce acceptabil prin oras, da am avut nevoie d o masina ieftina la 100km si i-am zis k ii dau d gaz sa ma duca pana in Tg mures deci fix 100km, da asa so tras p fese de parca i-am zis sa ma duca pana in ungaria, si knd lam intrebat care ii faza o zis k el mai departe de turda nu o fost si ii frica… Citeste mai departe
Astia sunt doctoranzii la USAMV?
Batausi de taximetristi,morti de beti si cu gura puturoasa?
Asta ce....e smecher ca maicasa e doctorita?
Baietas...pardon...alcolistule,tu esti viitorul tarii,marele doctorand?
Doctoranzii sunt ceva. Au invatat sa ajunga doctoranzi.Un sofer de taxi este un nimeni, oricine poate conduce o masina. De unde stiti voi ca era baut? Ca minte ciumetele de taximetrist? Nu vedeti in trafic ce fac taximetristii? Niste jeguri si ciumeti.
@mario, are dreptate "Dany" tu o sa ramai pe viata un limitat la care ceea mai mare realizare in viata este faptul ca conduci o masina de taxi. Da, aceesi oameni sunt viitorul tari pt ca limitati ca si tine avem destui:) dar vorba aceea un limitat daca nu intelege ceva combate!
Daaa...viitorul tariii!
Ei ne conduc acuma si ne merge de minune!
Iti fac maine 3 doctorate fratioare,e simplu:copy+paste si...gataa! Sau tu esti mare fan ponta,modelul doctoranzilor din romania,speranta tarii si a fraierilo care pun botu la vrajeala lui
nu-i bai,acum stim la ce firma de taxi sa dam o cheie pe portiera. daca studentu poate sa ne ofere ceva info despre taximetrist sa-l dovedim un pic faza ar fi bine-venita . daca jegurile astea nu-s puse cu botul pe labe de cetateni o sa ajungem sa avem maimute ca in bucuresti.
Ma popeye iar ai mancat spanac, daca iti face unu buuu pe strada te prinde radaru pana acasa.Auzi la gaina oparita ca el da chei pe portiera, du-te ma si bate-te tu porumbeii ma gusterule:))
Pt. SCOT DINTI!!! CUI VREI TU SA TRAJI CHEI PE PORTIERA NENEA??? ??? Cine esti tu sa faci legea???? Sti care e adevarul ?? Pe cine faci jeg??? Taximetristul tot drumul a fost injurat, injosit si chiar nu a vrut sa renunte la taxi, atunci cand taximetristul i-a propus!!! La destinatie cand i s-a inmanat bonul acesta la lovit cu capul pe sofer si i-a… Citeste mai departe
ba lasilor de taximetristi. voi va credeti smecheri si cu legea in mana si faceti tot felul de escrocherii ca sa trageti pielea de pe oameni si va mai credeti cinstiti? nespalatii dracu cand se leaga un biciclist de voi dati fuga la standul de taxi si dupaia faceti gura ca pizdele ca doar va ajuta colegii taximetristi sa nu vi-o luati in *****. sa va… Citeste mai departe
Atentie! Sunt foarte multi soferi de taxi , beti sau drogati la volan. Pe aceasta cale , as dori ca organele abilitate sa efectueze controale foarte dese .
Ai dreptate,din pacate am vazut si eu soferi de taxi stand la bere,in Gheorgheni,asteptand clientii...
tot taranu are acum doctorate ... da naravu de salbaticie nu l-a tratat pe bancile scolilor alea cu care se lauda.
pe vremuri sa ai un doctorat, sa fi intelectual era ceva, acum ...
Cristi incerca sa dobandesti si tu un doctorat sau incerca sa senzatia de a fi intelectual ! Nu ai sa poti:)
Pt -cristi-...Stii...doar ''taranii'' folosesc cuvantul taran...Toata lumea provine de la tara,doar pe tn te-o nascut mata direct in biblioteca unde te-a facut,intre rafturi...:-P
Sa-nteleg ca clientul e cel din imagine? paharul e gol, e clara treaba.
Am facut si eu taxi si am prins o gramada de balegosi dinastia care se urca in taxi morti de beti, cu figuri de cocalar, put ca naiba, umbla la radio sa-l dea la maxim, injura si au impresia ca taximetristul e sclavul, astia trebuie aruncati din mers si calcati cu masina.
Si care e faza? Nu puteai sa ii refuzi? Daca ti-ai ales meseria asta trebuie sa suporti si lucrurile mai putin placute. Is vorbe de frustrat.
Așa ceva numa in România.toata lumea urla rechinii eu am fost cu student taxi noaptea de la aeroport pe str Mehedinți si am plătit 40 RON si am fost mulțumit de acel serviciu mașina curată si foarte ok iar daca am vrut sa i au alt taxi de la alta firma mi a cerut bani de parcare.deci nici o diferența doar ca cei care se dau taximetristi cinstiti oferă… Citeste mai departe
RECHINI !!!
mai iesi pe afara cioban protevist ,daca ai ceva cu rechinii atunci da le in cap sau fa-ti datoria de cetatean nu de crva si suna la politie, nu baga toata tara in treaba asta ca nu numai aici se practica smangleala la taximetristi. `te`n sloboz ca numai sa comentati stiti
Vad o gramada de cretini care comenteaza doar ca sa afle in treaba, daca la marele "doctorand"...in ALCOOL nu-i convine ca unii e mai scump ca altii, si ca mamitica si taticu lui n-au bani mai multi sa-l intretina la 40 de ani, sa mearga pe jos, mai iese si alcoolu din el cu ocazia asta. Daca mie nu imi convine ca e cola 5 lei consignatie si 3 lei… Citeste mai departe
Tu cu expresia "unii e mai scump ca altii" din care Cluj esti? Din Cluju' de Sus sau din Cluju' de jos ?
regulile de circultaie si limba romana corecta "e pentru fraeri", pentru "tocsimetristi" exisa propriile legi si limba...pam pam
Mai lasa sticla ca iti zboara tastatura de sub picioare "circultaie", succesuri multe!
PRIMARIA CLUJ.NAPOCA SAI RETRAGA AUTORIZATIA DE TAXI !!! SI MAI MULTE CONTROALE LA STUDENT TAXI !!! RECHINII CU ACTE IN REGULA !!!
cand mai aveti probleme mari cu taximetristi ,depuneti o plangere scrisa la primaria cluj si la acel taximetrist ex student i se retrage autorizatia de taxi si ramane somer !!!!!! numai asa scapam de rechini si prosteducatii din taximetrie .
HOTII de la STUDENT TAXI !!! niste gunoaie ordinare,care spaguiesc aeroportul (altfel de ce ar sta acolo ?) O cursa de 23-25 lei la ei este 75-100
Eu am fost cu student.
Nu ai dreptate. Pe timp de zi o cursa de 25 de lei e cam 28 de lei
Si pe timp de noapte e ceva mai mult,asa ca nu mai scrieti aberatii.
Cine are dovezi clare sa se adreseze organelor competente.
Trebuie sa casti ochii cand urci in taxi sau sa intrebi. Partea cu aruncatul banilor ascunde inca ceva, o injuratura, usa trantita, etc. Asa ca nu putem fi siguri.
Sa implementeze odata primaria proiectul ala cu biciclete publice, ca sa nu mai avem nevoie de taximetristi. Oricum clima o ia deja razna si-ar trebui diminuata drastic amprenta de carbon. Daca mergi cu bicicleta ta ai sanse sa n-o mai gasesti. Bicicleta publica o lasi la o alta statie si nu mai ai grija ei.
Taximetristii sunt o rasa apararte...dar conform zicalei...cand se uita in jur prind curaj. In cazul de fata adevarul cred ca este la mijloc...nu cred ca doctorandu venea dupa miezu noptii de la biblioteca...poate de la biblioteca janis...iar cantitatea de alcool iarasi nu cred ca era 0. Se prea poate sa-l fi injurat/poate chiar amenintat pe taximetrist....chestia… Citeste mai departe
Unde s-a mai pomenit asa ceva? Student Taxi este o firma care ofera servicii. Cum se poate sa isi bata clientii ? Si sa mai fie pe piata? Avem aeroport mare, international si se tolereaza o astfel de firma in Cluj? O firma care isi face banii talharindu-si clientii? RUSINE.
Dar ce pazesc autoritatile? A ajuns sa fie Student Taxi deja o grupare mafiota… Citeste mai departe
tu esti concurenta ? caci nu ai nici o treaba cu stirea :))))
gigi , esti un avorton "student taxi" ?
Probabil are dreptate , dar am vb cu mai multi taximetristi ( mentionez nu fac taxi ) de curiozitate intamplator si spun ca studentii se urca in taxi si merg 50 de metri , aici e nesimtire din partea studentilor , o dovada de necivilizatie si dupa aceea au si pretentia sa fie ieftin , pt 50 de metri as pune tarif de 5 lei cat pt cativa km , pt ca ii… Citeste mai departe
Mai scuteste-ma, are tarif de pornire echivalent cu pretul unui km? Deci ciocu mic. Merg si 5 m. daca asa am nevoie.
Care e nesimtirea bai desteptule? Au tarif de pornire EGAL cu valoarea tarifului pentru 1KM (pt tine aia este 1000m), de ce s-ar plange taximetristul ca primeste bani pt 50m cat ar primi daca ar consuma benzina pe 1000m? Probabil pentru ca au ceasurile masluite si baga extra bani la anumit timp si nu le mai merge smecheria?
Cica dovada de necivilizatie...Tu… Citeste mai departe
am avut si eu de-a face cu limbrici din astia care numai ca nu te injura daca vreo o cursa de un km (te grabesti, ai bagaje grele, nu te simti bine, motive pot fi destule); de aia, mai nou, cand urc si comand o cursa scurta, le spun ca urmatoarea va fi sigur pana la Ferihegy :)))
Luati-va masini si biciclete si ignorati pe taximetristi asa vom scapa de ei.
STUDENT TAXI ARE TARIFELE MAI MARI,SI ESTE LEGAL,DOAR CA ACESTIA UMBLA CU CEASURILE INTRE SCAUNE CA SA NU SE OBSERVE TARIFUL.
ATENTIE MARE SUNT CATEVA MASINI CU NUMERELE DE INMATRICULARE CJ... RAU...FLO...BRV...CUP DAR SI ALTII CARE TIN CEASUL PORNIT SI ACOPERIT LA AEROPORT CAND SE SUIE CLIENTUL NU VEDE CA PE CEAS ESTE DEJA O ANUMITA SUMA, SI CAND… Citeste mai departe
Ma tu asta sigur esti un pârțar de taximetrist invidios de ăla care stai prin drum si n ai un leu sa platesti parcarea si dai numere de mașina pai aia au mașini bune si fără datorii ca tine fraiere si taximetrist împuțit cu pantalonii rupti in cur s o iau pe măta n p..
Zi mai Marinel, recunoaste, a nimerit cumva numarul tau de la masina sau de ce te-ai atacat ca un ***** in ploaie?
MA-TA SE SCRIE CU CRATIMA!
MAJORITATEA DINTRE EI SUN NESPALATI, PENTRU CA CONTRACARA MIROSUL DE ANIMAL SALBATIC FAC UN EXCES DE DEODORANT, JOS CU NE SPALATII DE TAXIMETRISTI ||||| DE ALTFEL SI EU AM AVUT O SITUATIE SIMILARA IN PLINA ZI .taximetristul " a uitat?" sa porneasca ceasul, cand l-am inrebat balbaia si mi-a spus o suma care era mai mare decat trebuia sigur ca i-am dat… Citeste mai departe
ar trebui control psihiatric taximetristilor sant niste retardati toti parca sant buricul pamantului.ieri era sa ma bat cu un dobitoc cu o skoda alba.cred k avea 130 de ani )))))))))) cele mai mari gunoaie din trafic