Duminica 22 Decembrie

Clujean bătut în Parcul Central de trei romi. L-au abordat cu ”Nu ai o țigară?”

 

Un clujean acuză poliția că nu i-a sărit în ajutor, după ce a fost agresat de trei romi în Parcul Central. 

 

Duminică (28.01.2018) la ora 00:30 în momentul în care mă îndreptam din Centru spre cartierul Plopilor, prin Parcul Central, am fost atacat de trei băieți de etnie rromă. Aceștia m-au urmărit și m-au întrebat dacă am țigări. Le-am spus că nu am, că nu fumez și în acel moment ei m-au înconjurat și au inceput să mă lovească. Am căzut, m-am ridicat și m-au doborăt din nou, după care m-am ridicat și am fugit la intersecția dintre str. Splaiul Independenței și str. General Eremia Grigorescu. Am încercat să opresc autoturismele  și să solicit ajutor, dar nimeni nu s-a oprit și nimeni nu m-a ajutat. Pe strada Mamaia a venit o mașină de poliție din care au coborât agenții și m-au apostrofat pentru tentativa de oprire a mașinilor. Le-am povestit cele intâmplate și i-am rugat să mă insoțească până în parc să îmi recuperez ochelarii (care căzuseră in timpul luptei). Ei au refuzat să îmi acorde acest ajutor, motivănd că nu este aria lor. Au vrut să plece și mi-au spus să merg acasă. Dupa ce am fotografiat mașina lor cred că au apelat la jandarmerie și mi-au spus să îi aștept. Ei au plecat, eu am așteptat câteva minute, dar nu a venit nimeni, așa că, temându-mă că atacatorii s-ar putea întoarce am decis să mă retrag la domiciliu. M-am intors cu un coleg să recuperez ochelarii, după care m-am intors acasă și m-am ingrijit de rănile suferite.

 

Din păcate o plângere inaintată poliției pare fără sens în condițiile in care ei au demonstrat că nu li se pare un eveniment demn pentru a-și aloca timp pentru analizarea/rezovlarea cauzei, în ciuda faptului că zona în care a avut loc atacul este împânzită de camere de supraveghere video. Astfel nu mi-a rămas altceva decăt să mă bucur că mi-am păstrat bunurile și am scăpat cu răni ușoare”, ne-a relatat B.A., victima atacului.   

-----------------

UPDATE

 

Poliția Cluj s-a autosesizat, iar acum se fac cercetări pentru a se stabili modul în care au intervenit polițiștii.

Comentarii Facebook